Pe baza activității mele de coaching, țin o statistică referitoare la convingerile românilor și mă interesează care sunt cele care apar cel mai des în calea reușitei. Sunt puține cele care propulsează reușita; mai multe sunt celelalte – cele care o întârzie pe un termen indefinit sau o împiedica definitiv.

În legătură cu fiecare dintre ele, voi oferi câteva întrebări care să le pună într-o altă lumină, poate mai folositoare.

Trebuie să muncesc din greu ca să obțin ceea ce vreau

  • Până când merită să crezi astfel?

  • Cei care te-au învățat (poate involuntar) acest crez, au reușit pe baza lui? După cât timp?

  • Dacă nu muncești din greu, este posibil (nu probabil) să obții ceea ce vrei?

  • Ce-ai putea munci din greu cu plăcere?

  • Cine a obținut cu mult mai puțină muncă mai mult din ceea ce vrei și tu? Cum a făcut?

  • Cât ai muncit ca să o obții această credință?

Trebuie să învăț mult ca să ajung “undeva”

  • Unde au ajuns cei mai mulți cunoscuți ai tăi din liceu care au învățat mult? Unde au ajuns ceilalți? Ce diferențe sunt?

  • Ce anume trebuie să înveți mult ca să te propulseze cât mai repede undeva?

  • Cât este învățare și cât trebuie să fie implementare a învățării ca să ajungi “undeva”?

  • Este vorba despre diplome sau despre învățare în sine?

  • Poți ajunge undeva și altfel, în mai puțin timp, cu mai puțin efort?

Bani mulți = funcție înaltă

  • Este valabil pentru toți oamenii? De ce este valabil pentru tine?

  • Cine crede la fel ca tine, cei cu funcții înalte sau ceilalți?

  • Cât de înaltă? Cât de mulți?

  • Ce urmărești de fapt – bani mulți sau funcția înaltă?

  • Cum poți totuși obține una fără cealaltă? Ce e posibil în cazul tău?

Performanța mea depinde de aprecierea altora

  • Și atunci performanța cui ține de aprecierea ta? Așa este?

  • Dacă acest crez ar fi o proptea, ce ar susține?

  • Poți desena un grafic al variației performanței tale în funcție de aprecierea altora?

  • Cine este celălalt de care depinde cel mai mult performanța ta?

  • Lipsa ta de performanță de cine depinde atunci?

Greșesc dacă presupun că ai cel puțin una dintre aceste convingeri? Faptul că ai citit acest articol îmi sugerează acest lucru. Iar eu sunt cel mai bun exemplu pentru fiecare dintre ele – doar eu am scris acest articol, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s